Se anunţă admiterea la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism pentru anul de studii 2009-2010 Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), în cooperare cu Şcoala de Jurnalism din Missouri (SUA) şi Centrul de Formare Profesională a Jurnaliştilor din Paris (Franţa), anunţă înmatricularea la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism din Chişinău (ŞSAJ) pentru anul de studii 2009-2010. Şcoala este concepută în baza unor programe postuniversitare avansate de pregătire a jurnaliştilor şi a fost creată în corespundere cu cele mai înalte standarde internaţionale în jurnalismul practicat în Europa şi Statele Unite ale Americii. Sunt admise persoane care au studii superioare în diverse domenii (ştiinte socio-umane, ştiinte tehnice, arte, medicină ş.a). Studiile sunt cu plată (sunt acceptate şi sponsorizări din partea instituţiilor media, neguvernamentale, comerciale). Cei mai buni studenţi beneficiază de burse şi reduceri la taxa de studii. Corpul didactic al ŞSAJ este format din jurnalişti notorii din Moldova, precum şi instructori din străinătate. Şcoala asigură studenţii cu echipament tehnic performant pentru cursurile foto, video şi radio, precum şi cu alte materiale necesare pentru deprinderea unor abilităţi practice în domeniul jurnalismului. Anul de studii durează zece luni, iar printre principalele cursuri predate se numară: Scrierea ştirilor, Jurnalismul radio-tv, Legislaţia şi etica mass-media, Jurnalismul on-line, Jurnalismul de investigaţie, Jurnalismul economic şi de afaceri, Fotojurnalismul, Managementul mass-media s.a.. Mai multe detalii la adresa www.scoaladejurnalism.md. Certificatul de absolvire este obţinut în baza unui proiect susţinut la finele anului de învăţământ şi este semnată de Centrul Independent de Jurnalism, Şcoala de Jurnalism din Missouri şi Centrul de Formare Profesională a Jurnaliştilor din Paris. Selectarea candidaţilor se face în baza dosarului care va cuprinde: • CV • Formular de admitere • Scrisoare de motivare • Trei materiale jurnalistice • Două recomandări • Copia diplomei de studii superioare (absolvenţii promoţiei 2009 vor prezenta un certificat de la facultate în care se confirmă că sunt în ultimul an de studii) • Copia buletinului de identitate Admiterea persoanelor selectate se va face în baza unui test în scris şi a unui interviu. Data limită de depunere a dosarelor este 29 mai, 2009, ora 18.00. Tel.: 92 94 40, 21 36 52, Centrul Independent de Jurnalism, Şciusev 53, 2012, Chişinău

Ambiţia şi spiritul de luptător l-au motivat să aibă vise mari, legate de sport. În agenda personală erau programate zilnic antrenamente sportive. Startul promiţător al carierei sale în luptele sambo şi judo l-a motivat să meargă şi mai departe. Potenţialul fizic pe care îl poseda, 1,82 m şi 125 kg, l-au avantajat să se manifeste în luptele sumo, sport mai puţin practicat la noi. Antrenorii au investit speranţe şi ore în şir de pregătiri. Ei descoperiseră în Veaceslav Raducan un sportiv cu mari şanse în viitor. «Avea cele mai mari perspective pentru luptele sumo. Un băiat cu o astfel de greutate e o raritate în sportul de la noi», spune Vasile Dudiş, antrenor la Şcoala de lupte judo-sambo.

Se dăruia sportului, respecta cu stricteţe dieta specială, avea un regim sănătos de viaţă, fără tutun şi fără alcool. «Slavic mânca foarte mult. Era zdravăn», spune Maria Raducan, bunica sportivului.

Conformaţia robustă era atuul care l-a determinat să aleagă sportul sumo. Nu a mers în sport de unul singur. Vasile, fratele său mai mic, alesese aceeaşi cale. «Probabil, era predispus genetic să facă sport. A ajuns departe, deoarece era responsabil faţă de tot ce făcea. Era cel mai bun în categoria sa de greutate», spune fostul său coleg Simion Comanac.
Lipsiţi de căldura mamei

La vârsta de şase şi, respectiv, opt ani, fraţii Raducan au rămas fără mamă. S-a întâmplat după ce Valentina Raducan, mama sportivilor, plecase la muncă în Israel. Veaceslav şi Vasile rămăseseră în grija tatălui, Valentin, şi a bunicii Maria. Doar în primii ani de după plecare, Valentina Raducan trimitea veşti acasă. Rareori vorbea la telefon cu feciorii săi, iar de câteva ori a trimis şi bani. Între timp, femeia nu a mai dat niciun semn. După opt ani de lipsă, Valentina, împreună cu un bărbat, potenţial soţ, revenise acasă. În lipsa ei, multe lucruri se schimbaseră în familie.

«Valentina a căzut în leşin când şi-a văzut feciorii atât de înalţi şi puternici. Nu-i venea să creadă că are copii atât mari, doar îi lăsase singuri pe când erau foarte mici», spune Natalia Raducan, mătuşa sportivilor.
Captivii întâmplării

Revenită acasă, Valentina şi-a înregistrat oficial relaţia cu partenerul său. La insistenţa mamei lor, feciorii şi-au schimbat numele de familie din Raducan în Cantaragiu.

În 2004, Valentin Raducan, tatăl băieţilor, a comis o crimă odioasă. Din spusele acestuia, el l-a împuşcat pe Valeriu Muhanin, cu care se afla în conflict. În noiembrie 2004, Valentin Raducan reuşise să plece peste hotare. La nici jumătate de an de la plecarea sa, organele de forţă îi reţin pe cei doi fii ai săi, Veaceslav şi Vasile. Pe 27 aprilie 2005, fraţii Raducan, ulterior Cantaragiu, au fost reţinuţi pe motiv că ar fi participat la comiterea infracţiunii. Pe numele celor doi fraţi fusese emis mandat de arest. Între timp, Valentina Raducan, mama acestora, a oferit detalii despre locul aflării lui Valentin. Vestea că ambii feciori sunt reţinuţi de poliţie şi sunt învinuiţi de infracţiunea comisă de el l-a determinat pe Valentin Raducan să se lase deconspirat. Pe 6 mai 2005, colaboratorii MAI l-au reţinut în Ucraina, în casa surorii sale din oraşul Mariopol.
«Au bătut ca în pâslă»

Viaţa de coşmar a lui Veaceslav Raducan începu chiar în momentul arestării sale. Din spusele rudelor, acesta fusese lovit cu cruzime, devenind victima mai multor agresiuni fizice. «Politiştii au dat în el ca în pâslă», spune Lia Mardari, avocata care apără în instanţa de judecată interesele lui Valentin Raducan.

În octombrie 2005, Veaceslav s-a aflat în arest la Penitenciarul nr.13, celula 54. Colegii de celulă vedeau în fiecare zi cum suferinţa îl distrugea pe sportiv.

«Noaptea, se acoperea pe cap şi plângea de unul singur. Ceilalţi deţinuţi din celulă îi propuneau să fumeze, dar el refuza», ne scrie V. Savva, condamnat din Penitenciarul nr.13. Durerile deveniseră îngrozitoare în seara de 27 octombrie 2005. Veaceslav se simţea din ce în ce mai rău. Gardianul care era în acea seară la post se amuza pe seama celor care chemau în ajutor medicul. «Cu o voce ridicată, a strigat: box comanda. În loc de pastile, vă dau «pumnazin», scrie V. Savva în scrisoarea trimisă la ZdG.
Lăsat în gura morţii

La insistenţa deţinuţilor, persoanele de serviciu l-au scos pe Veaceslav din celulă şi l-au dus în blocul administrativ. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în acel bloc. Valentin Raducan, tatăl lui Veaceslav, este convins că, în acea seară, fiul său a suferit din nou multiple lovituri din partea angajaţilor penitenciarului.

«Cei de acolo ironizau pe seama lui, că este sportiv, că este puternic», spune Valentin Raducan.

Pe 29 octombrie, după miezul nopţii, Veaceslav a fost transferat în celula 13 a blocului medical. La numai o oră, a ajuns deja în celula 15. «Singura intervenţie a medicilor au fost câteva injecţii», explică, din cele auzite, deţinuţii din penitenciar.

«Veaceslav a stat trei zile în comă. Era evident că a fost bătut, iar în partea de jos a buzei avea o echimoză», spune V. Savva, deţinut în Penitenciarul nr.13. Starea gravă în care se afla Veaceslav i-a determinat pe medici să anunţe Serviciul Salvării. Pe 1 noiembrie 2005, sportivul a fost internat la Spitalul Clinic Municipal «Sf. Treime» în comă de etiologie neclară.

După două zile de la internare, Veaceslav nu şi-a mai revenit din comă. Pe 3 noiembrie 2005, la doar 21 de ani, campionul naţional Veaceslav Raducan se stinge din viaţă. Iniţial, în baza examinării medico-legale, decedatul a fost diagnosticat cu meningită. În lipsa probelor concludente care ar susţine ipoteza, diagnosticul a fost anulat. Certificatul nr.246 de analiză chimico-judiciară mai confirma că în sângele lui Veaceslav nu se conţinea alcool etilic. Ulterior, în urma investigaţiilor de laborator, Victor Capcelea, expert judiciar medico-legal, a concluzionat că moartea lui Veaceslav a survenit în urma unei traume închise a abdomenului, cu ruptură a duodenului, hemoragii sub capsula renală şi echimoze în regiunea feţei şi a membrelor. Decesul a fost cauzat şi de leziunile corporale provocate de acţiunea traumatică a unor corpuri contondente, periculoase pentru viaţă.
Ucigaşul — de negăsit

Moartea în condiţii criminale a fiului său l-a determinat pe Valentin Raducan să apeleze la instanţe, solicitând investigarea cauzelor decesului. Pe 29 noiembrie 2005, în temeiul art. 213, Cod Penal, Procuratura Chişinău a pornit o urmărire penală. Nici până în prezent nu au fost găsite persoanele care l-au lovit pe Veaceslav. Pe 10.09.2007, urmărirea penală a fost suspendată. «Dosarul într-adevăr este suspendat pe motiv că nu este stabilită persoana care a comis infracţiunea. S-au făcut investigaţii, expertize. Am prezentat materialele dosarului chiar şi mamei decedatului. Bănuiţi pe dosarul respectiv nu au fost identificaţi», spune Vladimir Lupu, prim-adjunct al procurorului municipiului Chişinău.

Apropiaţii lui Veaceslav Raducan şi toţi prietenii din cartierul Poşta Veche (locuia pe str. Liviu Damian, 6, din cartierul respectiv) sunt şi acum indignaţi de soarta crudă pe care a avut-o sportivul.

«Şcoală, Penitenciar şi Doina (cimitirul Sfântul Lazăr din Chişinău — n.r.). Aceasta a fost viaţa lui Slavic», spune Petru Raducan, unchiul răposatului, amintind că la înmormântare a fost înconjurat de foştii colegi, de antrenori şi de rude.
Fratele Vasile şi tatăl Valentin nu au avut posibilitate să participe la înmormântare. În 2008, Curtea Supremă de Justiţie a emis hotărârea prin care aceştia sunt condamnaţi la 21 şi, respectiv, 20 de ani de puşcărie.
Natalia SEVERIN

Mai mult de un deceniu au strâns bani pentru un apartament

Ion şi Ludmila Lazăr din oraşul Nisporeni sunt plecaţi de acasă. De 11 ani, această familie munceşte în Italia. Cu banii câştigaţi cu mare greu au decis să-şi cumpere un apartament. Se pare că investiţia făcută acum trei ani, la prima vedere sigură, le-a adus ghinion. La 9 august 2006, Ludmila Lazăr şi SRL “Melconic” încheie un contract de investiţie care prevede construcţia apartamentului nr.6 (iniţial fiind nr.8, după care numerotarea fu schimbată), de pe str. Serghei Lazo, 25 din Chişinău. Investitorul a achitat pentru acest apartament suma de 616 mii 110 lei, banii fiind transferaţi atât în contabilitatea SRL “Melconic”, cât şi pe contul acestei firme. La 25 aprilie 2007, SRL “Melconic” informează investitorii că termenul de dare în exploatare a casei se amână până în trimestrul II, 2008. Peste patru luni, cu acordul fondatorului, Constantin Gherciu, familia Lazăr a decis să continue personal lucrările de construcţie a apartamentului. Nu au apucat bine să se apuce de lucru, că Gherciu decedează.

Amintim, Constantin Gherciu împreună cu Victor Ursu au fost împuşcaţi mortal în cap, pe 10 septembrie, în jurul orei 20.00, la terasa restaurantului «La Plopi» din satul Măgdăceşti. Aceste urmări tragice au fost dictate de conflictul celor doi cu feciorul proprietarului restaurantului, Mihai Dabija, de 18 ani. Posesorul restaurantului, Andrei Dabija, a tras mai multe focuri de armă. În timpul răfuielii, Dabija l-a împuşcat şi pe fiul său. În consecinţă, Gherciu şi Ursu au decedat pe loc. La scurt timp, şi Mihai Dabija s-a stins din cauza împuşcăturii.

«Persoana Vip-Chiţul a apărut din senin»

După decesul fondatorului, este făcută publică informaţia despre datoriile SRL “Melconic”. Atunci conturile bancare ale firmei au fost sechestrate. Directorul executiv, Ion Ciobanu, şi soţia răposatului, Elvira Gherciu, dau de înţeles investitorilor că firma nu poate duce la bun sfârşit construcţia imobilului. Oamenii, la rândul lor, urmând personal să finiseze lucrările. Pe 1 noiembrie 2008, familia Lazăr împreună cu încă 17 investitori au depus la judecătoria sect. Râşcani o cerere de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra apartamentului lor, nr.6, din blocul respectiv. În decembrie, Valentin Lazăr (delegat prin procură de familia Lazăr) s-a deplasat la casa de pe str. Serghei Lazo şi a observat că lacătul apartamentului era schimbat. Paznicii l-au informat că un bărbat a făcut aceste schimbări, zîcând că, de acum înainte, acest apartament va fi al său. La scurt timp, familia Lazăr află, stupefiată, că apartamentul pe care l-a cumpărat mai are încă un proprietar. Este vorba de Mihai Chiţul, care la 7 noiembrie 2008 primeşte hotărârea Judecătoriei sect.Râşcani prin care i se recunoaşte dreptul de proprietate asupra apartamentului cu nr.6 de pe str.Serghei Lazo. În aceeaşi situaţie sunt şi alţi câţiva proprietari de apartamente, care, după decesul lui Gherciu, s-au pomenit cu alţi doi sau chiar trei proprietari la aceleaşi locuinţe.

«Acest Chiţul a fost un demnitar care i-a protejat în afacerile dubioase atât pe răposat, cât şi pe cei care au rămas acum la conducerea firmei. Aceştia, în semn de recunoştinţă, i-au dăruit un apartament lui Chiţul, apartament care nu a fost plătit niciodată de către el», spune Valentin Lazăr, care, în temeiul unei procuri leagale, apără interesele familiei Lazăr.«Clădirea aceasta este moartă. Mi se pare că apartamentul 5, de la etajul 3, a fost vândut deja de câteva ori. Asta s-a întâmplat după ce a murit omul cela, cu jumătate de an în urmă. Omul a murit, banca a dat faliment şi banii au dispărut. Pe cine să întrebi, nu ştii… În decembrie, aici au venit poliţişti înarmaţi. Oamenii se certau. Unul – cu hârtie că a cumpărat apartament, altul – tot cu documente, potrivit cărora apartamentul e al lui. Al cui este apartamentul? Nu se ştie. Lumea umblă prin judecăţi», ne-a spus Constantin Morari, paznic la şantier. Vestea că apartamentul în care au investit peste 600 de mii de lei, bani câştigaţi la muncă peste hotare, a adus un stres emoţional profund familiei Lazăr. Cel de-al doilea proprietar al apartamentului respectiv, Mihai Chiţul, ex-deputat comunist, iese falnic din litigiile judiciare.

Cu documente false, a obţinut apartament

Se pare că decesul lui Gherciu, în urma crimei de la restaurantul «La Plopi» din satul Măgdăceşti, din seara zilei de 10 septembrie 2008, nu are nimic în comun cu situaţia actuală, când zeci de persoane încearcă să-şi recupereze dreptul la proprietate. Victimele acestei situaţii de conflict sunt convinse că proprietarii «nou-apăruţi» au mers prea departe, falsificând întregul pachet de documente, de la contractul de investiţie până la chitanţele la dispoziţia de încasare a banilor, care nu conţin în mare parte semnătura contabilului. În scurt timp, Mihai Chiţul a înregistrat locuinţa şi la oficiul cadastral.

«E ceva îngrozitor acolo. E metastază. Sunt nişte chitanţe pe familia lui Chiţul, fără semnătură. Şi contractul este falsificat. Se vede că au găsit nişte foi cu ştampilă, deasupra au imprimat textul care le-a convenit, iar ştampila a rămas în continuarea textului. Vă închipuiţi? Mizeria mizeriilor!», spune absolut convinsă Tamara Haruţa, avocata care apără interesele familiei Lazăr. Noul proprietar, însă, susţine că apartamentul îi aparţine pe bună dreptate. Fiind întrebat în ce an a semnat contractul cu SRL “Melconic”, Mihai Chiţul a şovăit, motivând că este necesar să se uite prin documentele respective. «Nu ştiu precis când am semnat contract, în 2005, mi se pare. Trebuie să ridic contractul, să mă uit. Am plătit atât cât costă, 100%, în contabilitate. Ridicaţi toate documentele şi găsiţi acolo», răspunde oarecum indignat Mihai Chiţul.

Avocata mai susţine că investitorul Lazăr a aflat întâmplător despre faptul că Chiţul cere în judecată recunoaşterea dreptului asupra locuinţei. Ea afirmă că şi judecătorul a comis încălcări grave.

«Judecata nu lucrează niciodată atât de operativ. Pe 30 decembrie 2008, Mihai Chiţul a depus cerere de chemare în judecată, iar pe 7 noiembrie 2008 apare hotărârea. În 5 zile a fost gata totul», spune avocata Tamara Haruţa. La rândul său, judecătorul Victor Micu, cel care a semnat hotărârea, spune că fiecare interpretează în felul său. «Conform procedurii, nu este prevăzut termenul, este posibil şi în două zile. Dacă pârâtul vine la prima audiere şi recunoaşte acţiunea, instanţa nu are decât să ia hotărârea. În cazul acesta, SRL “Melconic” a fost de acord să fie admisă acţiunea», adaugă judecătorul. Pătimiţii au decis să ceară în judecată expertizarea tuturor documentelor pentru a demonstra dacă sunt autentice sau nu.

Escrocherie la vedere cu apartamente de lux

Elvira Gherciu nu are nicio explicaţie pentru cele întâmplate. «Înscrieţi-vă în audienţă la soţul meu! Doar el vă poate explica din ce cauză s-a întâmplat acest lucru. Termenul de jumătate de an încă nu a expirat, nu vă pot spune nimic. Întrebaţi administratorul», spune văduva lui Gherciu.

Pe moment, aşa-numitul administrator SRL “Melconic”, împuternicit prin procură să reprezinte în instanţă interesele firmei, este Radu Bejenaru. Pătimiţii au suspiciuni, care nu sunt confirmate în totalitate, precum că Bejenaru l-ar fi ajutat pe Chiţul la fabricarea documentelor, ca să obţină apartamentul din această casă.

«Am obţinut câştig de cauză şi apartamentul e al meu. Nu am exercitat nicio influenţă. Doamne fereşte! Vedeţi hotărârea judecăţii, acolo e totul clar… N-am ştiut de la început că mai este cineva, am aflat după moartea lui Gherciu că ceva nu este în regulă cu apartamentele», spune Mihai Chiţul.Procesele de judecată se pare că vor continua până în aprilie, timp în care reprezentanţii SRL “Melconic” vor pregăti referinţele solicitate de instanţă. Procuratura sect. Râşcani a deschis un dosar penal, iar angajaţii CCCEC desfăşoară acum o anchetă pe acest caz. Ei spun că este o situaţie cu totul ieşită din comun şi este greu de explicat cum putea să se întâmple aşa ceva. Oficial, la expirarea termenului de jumătate de an de la moarte, toate proprietăţile, dar şi toate datoriile decedatului, trec la moştenitori, în acest caz – la soţia lui Gherciu, Elvira. «Se pare, însă, că aceasta va «moşteni» doar datorii. E greu de presupus cum vor evolua lucrurile, mai ales că răposatul nu are, oficial, nicio proprietate, nici un ban în cont», explică angajaţii CCCEC. Se pare că Elvira, soţia decedatului, este originară de prin părţile Başkiriei şi ar putea foarte uşor să se spele pe mâini şi să plece la locul de baştină.

O persoană, care a solicitat să-i păstrăm anonimatul, s-a interesat de procurarea unui apartament în casa de pe str. Serghei Lazo, 25. Din redacţia Ziarului de Gardă, l-a sunat pe actualul aşa-zis vicedirector al SRL “Melconic”, Radu Bejenaru. Iniţial, acesta a dat de înţeles că ar fi posibil să cumpere un apartament, dar la preţuri mai mari, de până la 1000 de euro m.p. Rămânea doar ca persoana să decidă cu câte camere ar dori să fie noua locuinţă. La un apel repetat, Bejenaru a avut alt răspuns. «Cum puteţi cumpăra dacă toate sunt vândute deja, de 2-3 ori fiecare? Fondatorul le-a vândut încă în 2006, apoi în 2007, apoi în 2008. Ori el s-a rătăcit în toate contractele astea de investiţie, ori se gândea că la aiştia, din 2006, le-a vândut mai ieftin cu 250, 300 USD, când casa era în proiect. Înţelegeţi? E una să investeşti când casa nu-i, dar alta să investeşti când casa este gata. Între timp, a decedat», explică Radu Bejenaru în dialog cu potenţialul cumpărător.

Pe moment, singura garanţie pentru investitori rămâne instanţa de judecată. Ori obţin dreptul asupra proprietăţii în care au investit, ori li se restituie banii.

«Este un caz care demonstrează cât de periculoase sunt afacerile cu apartamente în R. Moldova. Singura cale de soluţionare este, într-adevăr, judecata. Dacă statul a eliberat licenţă de activitate întreprinderilor respective, atunci trebuie să-şi asume şi responsabilitatea ca acestea să funcţioneze corect, ca ulterior oamenii să nu umble pe drumuri», spune avocatul Ion Casian.

În acest cântec vechi, încă de pe timpurile colhozurilor, se spune despre dreptatea omului de la sat. Maria Sula, din comuna Costeşti, Ialoveni, priveşte dezaprobator la soţul său, Iovu. Acesta, deşi e pensionar, de câţiva ani tot bate drumurile instanţelor de judecată ca să-şi apere drepturile. Soţia şi cei nouă copii ai săi nu mai intervin în planurile lui Iovu, doar că îl roagă să renunţe la drumurile obositoare şi fără de rost pe care le face. «Dreptate nu este. Nu vezi că şi în Parlament se ceartă lumea? Peştele de la cap se strică şi nu trebuie să-ţi vâri capul de unde nu-l poţi scoate», spune, pentru a-şi convinge soţul, Maria Sula.

Iovu Sula este pensionar. Are 80 de ani. Bătrânul recunoaşte că a avut o viaţă deloc uşoară. Aşa i-a fost destinul, să crească zece copii (doar nouă sunt în viaţă acum) şi să muncească din greu pentru familia sa. S-a obosit mulţi ani în colhoz, apoi a trecut să muncească în calitate de zidar şi lemnar, ulterior, o perioadă de timp, a activat la complexul agricol SA Moara, din Costeşti. Iovu Sula spune că atunci, prin anii 1994—1998, a depistat mai multe nereguli în procesul de prelucrare a materiei prime. «Clientului nu i se dădea nicio chitanţă, din care să înţeleagă câtă producţie primeşte. La 100 kg de grâu, primea 63 kg de făină, pe când i se cuveneau 66 de kilograme», spune nemulţumit Iovu Sula.

Câţiva ani mai târziu, a fost angajat în funcţie de revizor la moara din Costeşti, având responsabilitatea de a stabili cu exactitate cantitatea producţiei finale. Drept remunerare a cerut să i se achite 25% din mijloacele băneşti vizate în actele de revizie pe care le semna. În 1998, Iovu Sula a fost disponibilizat. A rămas fără un loc de muncă şi fără cele 25% din banii promişi de administraţia instituţiei. Din acel moment, a început să bată pe la uşile instanţelor de judecată.

Indignat de atmosfera de la moară

Nemulţumit de activitatea morii şi de faptul că nu a primit banii meritaţi, Iovu Sula a atacat în instanţa de judecată mai mulţi angajaţi ai SA Moara Costeşti care, în opinia sa, ar fi vinovaţi de situaţia conflictuală. A mers de unul singur în instanţă, să-şi apere drepturile. Buzunarul nu i-a permis să angajeze şi un avocat.

«Am încercat să-mi iau un avocat, dar când am văzut că îmi cere tocmai o mie şi ceva de lei pentru scrierea unei simple cereri, m-am răzgândit», spune Iovu Sula. La judecată, reclamantul a cerut despăgubiri de zeci de mii de lei mai multor foşti angajaţi ai morii. În lipsa unui plan concret de acţiune şi a probelor cu valoare juridică, pensionarul a pierdut toate cele trei procese de judecată. Apoi a înaintat petiţii către mai multe instituţii, exprimându-şi dezacordul cu hotărârile judecătoriei Ialoveni. Iată unul dintre răspunsurile procuraturii la petiţia adresată de Iovu Sula:

«Potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă, procurorul general nu este în drept să intervină la judecarea cauzelor civile de către instanţele de judecată dacă acţiunea nu a fost pornită de procuror. Intervenţia Procuraturii este imposibilă».

Cu toate acestea, Judecătoria Ialoveni nu a dat curs acţiunii civile a lui Iovu Sula, din motiv că acesta nu a achitat taxa de stat la depunerea acţiunii.

Cu dreptate şi cu trei procese de judecată pierdute

Hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate în 2004. Iovu Sula nu a obţinut câştig de cauză pentru că, la drept vorbind, nu a ştiut cum să se prezinte la judecată şi în ce mod ar putea să-şi apere drepturile.

Din iulie 2007, Iovu Sula este obligat, conform legii, să achite taxa de stat, bani care sunt reţinuţi din venitul pe care îl are, adică din pensia sa lunară de 600 de lei. «Taxa de stat o plăteşte pentru că a pierdut procesele de judecată. Iovu Sula a depus numeroase cereri în instanţele de judecată. Atunci când ajungea la apel sau la recurs, solicita amânarea achitării taxei de stat sau, în unele cazuri, să nu fie supus achitării acesteia. Pe lângă faptul că solicita nişte sume colosale, acţiunile lui nu erau fondate, adică nu aveau probe», explică avocata Lilia Gulcă. Reclamantul a cerut să i se restituie sume mari de bani, neştiind că, din toată suma solicitată, se vor reţine anumite procente, sub formă de taxă de stat. «Dacă avea şi un avocat la acel moment, poate câştiga ceva», completează avocata.

Conform celor trei titluri executorii (nr. 2-274, 2-139,2-272), jumătate din pensie, adică 50% din venitul său, sunt reţinute ca taxă de stat. Acum, pensia omului ajunge la doar 363 de lei, bani pe care îi cheltuieşte doar pentru pâine. El nu mai ştie dacă îi vor ajunge sau nu puteri să achite integral suma solicitată. «Prin 2018, ar putea încheia achitarea. Dacă ţinem cont că el este născut în 1929, cine ştie. Dacă nu va reuşi, suma neacoperită va fi trecută la pierderi, dosarul fiind închis în legătură cu decesul persoanei», spune Mura Arsenii, consultant la Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Pensionarul este nemulţumit acum ca niciodată. «Cum pot să-mi ia jumătate din pensie, când am lucrat 60 de ani la stat? La ce le trebuie pensia mea, când ei se plimbă cu maşini japoneze şi au case cu mai multe etaje? Adevăr există, dar nu-i respectat. Toată speranţa îmi este acum la Dumnezeu, pentru că toţi se ţin de aceeaşi funie», spune pensionarul.

Satul Boşcana, raionul Criuleni, pare a fi unul obişnuit, dar asta e doar o aparenţă. Disensiunile dintre săteni, declanşate din cauza unui teren de pământ, care, pe de o parte, aparţine primăriei, iar, pe de altă parte, oamenilor, fac viaţa din această localitate tot mai dificilă.

Problemele locuitorilor de la Boşcana datează din 2008. Atunci, Liubov Rotari, fostă brigadieră în cooperativa agricolă, a colectat semnături de la 46 de persoane, care cereau pământ. Acestora urma să li se repartizeze un teren de 41 ha, aflat în rezerva primăriei Boşcana. Pământurile, însă, nicidecum nu pot fi împărţite. În sat am constatat că terenul reprezintă păşunile pe care gospodarii îşi pasc vitele, dar şi fostul iaz Flutura (3,4 ha), secat de mai bine de 20 de ani. «Conform materialelor de delimitare a terenurilor, elaborate în 2001 de Institutul de proiectări pentru organizarea teritoriului, aceste 41 ha de pământ nu fac parte din fondul de privatizare, constituind proprietatea primăriei», spune Maria Iacub, inginer cadastral la primăria Boşcana. Din cele spuse rezultă că aceste terenuri nu pot fi împărţite.

Un om nu poate fi împroprietărit de două ori

Conform deciziei primăriei Boşcana din 1996, sătenilor le-au fost repartizate în proprietate privată cote de teren echivalent, fiindu-le eliberate şi titluri de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren, semnate de autoritatea publică locală. Doi ani mai târziu, adică în 1998-1999, prin intermediul Programului Pământ, 960 de săteni au fost împroprietăriţi, fiecare primind atât cât i se cuvine, în funcţie şi de bonitatea pamântului.

Aceştia au aderat, în proporţie de 29%, la AGŢ «Spicul» (ulterior formându-se CA «Gionatan» şi CA «Crenguţa»), 13% dintre ei au decis să-şi lucreze pământul individual, iar 58% au trecut la CA «Moldova-Hidromaş». Zece ani mai târziu, în 2008, în temeiul semnăturilor colectate, au fost întocmite titluri de împroprietărire repetată a 46 de persoane din cele 960 împroprietărite în 1996.

«Unii au primit câte un teren, alţii au primit câte două. Liuba şi-a luat şi ea două terenuri. E o şmecherie la mijloc. E ilegal ca un om să fie împroprietărit de două ori», spune Mihai Mândru, consilier în comuna Boşcana.

Oamenii care au semnat afirmă că nici nu au ştiut că îşi dau semnătura pentru a primi titluri de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren şi că, iniţial, dna Rotari le-a spus că semnează pentru ca fântâna arteziană din sat să fie vândută, ulterior ei, ca semnatari, urmând să primească banii proveniţi din acea tranzacţie.

Au semnat cu ochii închişi, în condiţii de multă lumină

Semnăturile au fost colectate, potrivit sătenilor, într-un mod suspect. Oamenii au fost chemaţi, telefonic, la cineva acasă, unde un notar a întocmit actele. S-a făcut şi o procură, prin care toţi cei 46 de oameni o autorizează pe Liubov Rotari să gestioneze «aşa-zisa afacere». O bună parte dintre cei chemaţi au lăsat pe foaie mai mult de 2-3 semnături. «Între timp, alţi brigadiri au fugit în Italia, iar lumea a rămas a nimănui. În plus, eu sunt avizată notarial să le apăr interesele», spune Rotari.

«La telefon m-au anunţat să vin la un om acasă. Au zis că vor să vândă fântâna, că aceasta costă 100 mii lei. După vânzare, urmau să împartă banii. Notarul a întors foaia şi m-am iscălit în mai multe locuri. Despre pământ, nu am ştiut nimic», spune Dumitru Vântu.

Promisiunea că vor primi bani i-a determinat pe mulţi să-şi pună semnătura. «Am înţeles că reţeaua de apeduct se va moderniza şi vom beneficia de o reducere de preţ la conectare, iar dacă nu va fi posibil, vom primi banii cuveniţi», spune Svetlana Borş, profesoară de limba şi literatura română la liceul din comună.

S-a ajuns în instanţa de judecată

Lista cu cele 46 de semnături a ajuns în scurt timp pe masa primarului. Valentina Tricolici, primar al comunei Boşcana, a aprobat în final lista cu semnături, aplicând ştampila care confirma că aceste titluri revin persoanelor respective, fără a ţine cont de notele inginerului cadastral.

«Consider că sunt nişte titluri nelegitime, falsificate. Prin decizia din 1996, oamenii au fost împroprietăriţi o dată. Acum, însă, primesc pământ a doua oară. E clar că titlurile sunt falsificate. Ele nu figurează nici în registru, nici pe hartă. În 1998, am completat un braţ de acte. Acum, în 2008, nu avem nimic», spune inginerul cadastral, care, împreună cu secretarul primăriei, au refuzat să semneze, motivând că nu a fost respectată legea.

Libov Rotari, însă, afirmă că, în 1998—1999, oamenii din CA «Spicul» nu au primit tot pământul care li se cuvenea şi că acum sunt în drept să-l ceară, inclusiv cele 41 ha constituie cota lor de avere. Potrivit acesteia, actul de împărţire, din 1993-1994, când a fost desfiinţat colhozul, le dă acest drept.

«Când s-au făcut titlurile de proprietate, mulţi nu au primit loturi. E un teren de vreo 100 ha, lăsat de izbelişte. Fără acordul sătenilor, fostul primar a luat pământ, că nu ajungea pentru păşune. Primăria nu a avut niciodată pământuri. Aşa era în perioada sovietică. Dacă mi-ar fi permis, abordam atunci problema, aşa, însă, toţi îmi închideau gura», explică Rotari.

Radu Mihai, şef al Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru al Consiliului raional Criuleni, confirmă, însă, că aceste terenuri sunt bunul primăriei. «Este clar, conform planului delimitării terenurilor din 2001, că cele 41 ha de pământ fac parte din fondul de rezervă al primăriei Boşcana».

Oficiul Cadastral Teritorial (OCT) Criuleni nu a acceptat demersul făcut de Liubov Rotari privind înregistrarea drepturilor asupra terenurilor, motivând că documentele prezentate nu corespund prevederilor legale. Rotari s-a ambiţionat şi a depus o cerere la Judecătoria Criuleni, contestând decizia OCT Criuleni.

«Oamenii au fost induşi în eroare, conform explicaţiilor făcute de Rotari. Inclusiv eu. S-a creat o situaţie neplăcută şi eu mă simt vinovată», a răspuns Valentina Tricolici, primarul comunei, care apără în judecată cele 41 ha de pământ. Aceasta spune că, iniţial, Rotari i-a vorbit despre iaz, care urma să fie vândut.

«Pe lângă actele iazului, au fost introduse şi titlurile respective. Eu am considerat că Rotari, fiind din sat, cunoaşte lucrurile şi n-o să-mi facă aşa ceva», spune primarul.

La şedinţa de judecată din 23 decembrie 2008, judecătorul Viorica Rusu a emis hotărârea prin care obligă OCT Criuleni să înregistreze dreptul la proprietate al celor 46 de persoane.

Fără pământ, fără fântână şi fără bani

Aceeaşi Rotari, prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 martie 2008, a vândut fântâna care alimenta cu apă şcoala şi grădiniţa. Aceasta a fost comercializată contra 45 mii de lei, bani care urmau să fie repartizaţi celor 46 de cetăţeni care semnaseră actele. Fântâna arteziană a fost vândută pentru că ar face parte din cota de avere a sătenilor. În actul nr.11 din 10 august 1994 nu este precizat că anume această fântână le aparţine cu drept de comercializare.

«Fântâna nu are paşaport tehnic. În ce temei Rotari a scos-o la vânzare? Din cele 5 fântâni arteziene din Boşcana, doar aceasta funcţiona. Acum, atât şcoala, cât şi grădiniţa au rămas fără apă», spune Mihai Mândru, consilier de Boşcana.

Prin decizia nr.17/14 din 3 iunie 2005, fântâna arteziană nr.1 trecuse la balanţa primăriei Boşcana. Decizia spune clar că primăria are dreptul să gestioneze funcţionarea fântânii. «Am întrebat de bani, dar mi-au zis că nu este gata pachetul de acte. De pământ nu m-a informat nimeni. Abia acum aud», spune un angajat al liceului din sat, rugând să nu-i divulgăm numele.

Fântâna a fost vândută în 2008, primăvara, iar banii încă nu au ajuns la oameni.

«E imposibil să nu fi primit banii. Fiecare a primit cât i s-a cuvenit. Care câte 50 de lei, care câte 100, în funcţie de cota de avere a fiecăruia. Oamenii au semnat că au primit banii, nu-mi trebuie mie probleme», ne-a reproşat Liubov Rotari.

Autorităţile locale de la Boşcana au atacat decizia primei instanţe la Curtea de Apel Economică.

Natalia SEVERIN

Acest ariticol a fost publicat în cadrul Programului Consolidarea Capacităţii de Monitorizare a Societăţii Civile din Moldova (CCMSCM), implementat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED), cu suportul tehnic al Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX). Programul este finanţat de Corporaţia Provocările Mileniului (MCC) şi administrat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în cadrul Planului Preliminar de Ţară (PPŢ) pentru Republica Moldova. Conţinutul articolului este responsabilitatea autorului şi nu reflectă, în mod necesar, viziunea AED, IREX, MCC, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Zi şi noapte respiră aer neplăcut. Mirosul de gunoi se resimte pînă la intrarea în blocurile şi casele de locuit din comuna Bubuieci. Oamenii din cele trei sate Bubuieci, Humuleşti şi Bîc sunt nevoiţi chiar şi pe timp de vară să închidă ferestrele. Mirosul vine de la platformele de nămol ale Staţiei de Epurare care se află chiar pe teritoriul acestei comune.Nămolul produce un miros insuportabil ce se face simţit atît în aceste sate cît şi în sectoarele Chişinăului.

Staţia de Epurare a depăşit termenul de exploatare iar instalaţiile tehnologice sunt uzate în mare parte. Pe moment, nu se ştie cînd se vor începe lucrările de reconstrucţie ale aceste staţii. Situaţia este incertă şi se duc negocieri interminabile în aces sens.

Foto de Severin Natalia. Platformele de nămol de pe teritoriul comunei Bubuieci, 2008

Mai mult de 30 de ani respiră aer rău-mirositor

Fiecare zi din viaţa sătenilor din comuna Bubuieci miroase urît. De cînd locuiesc prin părţile astea respiră în fiecare zi aer nesuferit de gunoi. Acest miros vine de la Staţia de Epurare din Chişinău.

Foto de Severin Natalia. Instalaţiile SE uzate aproape în totalitate, 2008

Oamenii suportă situaţia de pe timpul cînd aceasta a fost dată în exploatare (anii 1964 -1977). Aici, pe o suprafaţă de 32 de ha se întind platformele de nămol ale acestei staţii. Din cauza tehnologiilor învechite şi a utilajului uzat în proporţie de 90%, procesele tehnologice şi de prelucrare nămolului se efectuează incomplet. Aerotancurile cu nămolul obţinut de la Staţia de Epurare conţine 65 la sută de substanţe organice, care sub acţiunea soarelui se fermentează răspîndind un miros pestilenţial. Emanaţia neplăcută devine mai persistentă în timpul verii. Oamenii sunt siliţi să închidă ferestrele chiar şi în această perioadă a anului.

«Mare problemă este atunci cînd bate vîntul. Nici o fereastră nu poţi deschide. Cînd se încep căldurile din luna aprilie, mirosim toată putoarea asta» spune încreţind fruntea, Ion Ciubuc, locuitor al satului Bubuieci.

Oamenii simt un discomfort total, mai ales atunci cînd sunt evacuate deşeurile reziduale. Zilnic, la platformele unde se usucă nămolul se duc cca 1800m³ de reziduuri. «Mirosul e groaznic atunci cînd se duce această mizerie. Curge din tractoare şi se fac grămezi de gunoi pe drum. Seara, mai greu respirăm pentru că se amestecă nămolul ca să se usuce mai repede. Noaptea aici se grămădesc roiuri întregi de ţînţari şi muşte» spun paznicii terenurilor arabile din apropierea platformelor.

Foto de Severin Natalia. Scurgerea şi evacuarea reziduurilor pe platforme, Bubuieci 2008

“L-a început a fost mai greu, dar pe urmă s-a deprins organismul cu aerul acesta de canalizare. Mirosul se îmbibă în piele şi miroase de la noi” spun ei.

Acelaşi aer îl respiră ani la rînd şi oamenii de pe strada Uzinelor din Chişinău, chiar de lîngă staţia de epurare. Ghenadie Luţîc, care locuieşte pe strada Uzinelor 68, spune că trei ani în urmă, din cauza mirosului neplăcut copiii au avut alergie. « Eu de 35 de ani locuiesc aici şi pot să vă spun că e foarte greu. Abia respirăm. În partea stîngă se află uzina de cărămidă, în dreapta e gunoişte şi mai trăim şi lîngă staţia de epurare. De la acest miros, nici seara nu poţi să te odihneşti normal» spune chişinăueanul.

Staţia de Epurare prezintă un pericol real

În urma fermentării nămolului, în atmosferă se elimină mai multe gaze dăunătoare stratului de ozon.

Foto de Severin Natalia. Nămolul din bazinele de aerare se fermentează sub acţiunea soarelui, Bubuieci 2008

” Sub acţiunea soarelui, în atmosferă pătrunde substanţa gazoasă metil-mercaptan, care şi creează acest discomfort. Mirosul este puternic şi se simte la 7-8 km distanţă” spune Vladimir Garaba, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova. Ecologistul susţine că acest miros nu este un pericol direct pentru sănătate, dar în acelaşi timp prezintă riscul de acutizare a anumitor patologii. Inhalarea permanentă a aerului murdar pe parcursul anilor creează probleme tuturor categoriilor de populaţie. Medicii din comună spun că persoanele alergice sunt cele mai sensibile la acest miros. În comuna Bubuieci mai mult de 7 mii de persoane sunt condamnate să suporte acest miros.

Mai mult decît atît, acesta favorizează apariţia mai multor patologii. Aproximativ 20 la sută din locuitorii comunei Bubuieci, acuză afecţiuni ale sistemului digestiv. Fiecare a 30-a persoană din această suburbie a Chişinăului suferă de boli ale stomacului, pancreasului şi ficatului. Maladiile sunt cauzate în mare parte de consumul de apă din fîntînile excesiv de poluate şi de mirosul infecţios care vine de la Staţia de Epurare din apropierea comunei.

“Populaţia satelor din comună este puternic afectată. Acest miros duce la intoxicarea creerului, după care scade productivitatea muncii. Apar greţuri,

Foto de Severin Natalia. Medicul comunei verifică datele statistice, 2008

dureri de cap, slăbiciuni. Mirosul favorizează boala şi ulterior aceasta se poate dezvolta“, spune Galina Căpiţa-Bunescu, şeful Centrului de Sănătate Bubuieci.

Pe teritoriul comunei sunt amplasate platformele de nămol ale staţiei de epurare care se infiltrează în primul strat impermeabil de la suprafaţa pământului.

Mai mult decît atît, nămolul neprelucrat nimereşte în pămînt poluînd stratul freatic, adică fîntînile, izvoarele şi apele subterane. Aceste substanţe chimice vin atît de la staţia de epurare din apropiere cît şi de la gunoiştile neautorizate şi a sistemului incomplet de canalizare. Din aceste cauze, calitatea apei din comuna Bubuieci înregistrează o cantitate mare de nitraţi.

«Majoritatea fîntînilor sunt afectate. În satul Bîc, de exemplu, toate cele 15 fîntîni sunt poluate» spune Vitalie Scripnic, secretarul Consiliului local Bubuieci.

Conform investigaţiilor anuale efectuate de Centrul de Medicină Preventivă,(CMP) apa din fîntînile din comuna Bubuieci depăşeşte de 5 ori concentraţia de nitraţi. După indicatorii sanitaro-chimici, apa din aceste fîntîni prezintă pericol real pentru sănătate.

” Apa nu are devieri în ceea ce priveşte mirosul şi culoarea, dar situaţia e destul de gravă din punct de vedere a calităţii ei. În scopuri potabile apa trebuie redusă deoarece provocă boli ale apartului digestiv, genito-urinar şi methemoglobinemiilor” spune Tudor Puiu, şeful secţiei Igiena Mediului şi Habitatului Uman, Centrul de Medicină Preventivă (CMP).

Rezultatele invstigaţiilor arată că în comuna Bubuieci, în special fîntînile din satul Bîc sunt cele mai puternic poluate. Acest sat se află chiar lîngă platformele de nămol ale staţiei de epurare. Conform datelor, apa din fîntînile acestui sat înregistrează o cantitate de nitraţi de 245 mlg/dcm³ faţă de valoarea admisă de 45 mlg/dcm^3.

În această comună, din cauza murdăriei, apei poluate şi a mirosului nesuferit, fiecare a opta persoană are hepatită. Medicii de aici spun că anual depistează cîte zece persoane cu patologii ale ficatului. Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Sănătăţii, în R. Moldova, 25% din bolile diareice acute, hepatită virală A şi 15 % din bolile neinfecţioase sunt provocate de apa poluată.

“Trăim ca într-un veceu public”

La momentul actual, staţia de epurare se află într-o situaţie deplorabilă. Utilajul staţiei este excesiv de uzat şi în orice timp poate ieşi complet din funcţiune. Majoritatea instalaţiilor sunt exploatate mai mult de 40 de ani.

Situaţia este şi mai critică deoarece teritoriul unde este construită SE este considerat o

Foto de Natalia Severin. Platformele sunt cîţiva zeci de metri de rîul Bîc, 2008

zonă seismică. Aici pămîntul este nisipos şi apa freatică este destul de aproape. Ecologii atenţionează că, în caz de viituri puternice, toată cantitatea de nămol poate nimeri în rîul Bîc. Cîţiva ani la rînd, cutremurele de pămînt au lovit în această staţie. Specialişti de la S.A. “Apă-Canal” menţionează că în noiembrie 2002, un cutremur de 4.5 grade pe scara Righter a reuşit să distrugă trei bazine de aerare.

Tot ei sunt de părere că limita depăşită de funcţionare a staţiei poate să ducă în timpul apropiat la dărîmarea acesteia în întregime.

” Staţia de epurare este ca un veceu al oraşului. Situaţia este destul de critică şi oamenii suferă mai mult de 30 de ani din cauza aceasta. Acum un cutremur de aproximativ 6 baluri poate dărîma de tot staţia de epurare” spune Arcadie Rusnac, şef al Departamentului Asigurarea calităţii, control şi reglementare, din cadrul S.A. “Apă-Canal.

Renovarea staţiei de epurare la etapa de negocieri

Problema Staţiei de Epurare a fost pe ordinea de zi şi a consiliilor municipale precedente. La momentul actual, administraţia municipală încearcă să caute metode de rezolvare a acestei probleme. Reconstrucţia obiectivului ecologic necesită investiţii mari, pînă acum nefiind încă identificate soluţii de finanţare. Au fost elaborate mai multe proiecte privind reconstrucţia SE, dar lipsa banilor a făcut ca aceste proiecte să stea în sertar. Pe 15 martie 2007, prin decizia nr.67/21 a Consiliului Municipal, a fost aprobat studiul de fezabilitate în care s-au propus variante de reabilitare a Staţiei de Epurare. Pentru reconstrucţia în totalitate a SE este nevoie o sumă de aproximativ 200 mln de euro. Sunt necesare tehnologii performante deoarece instalaţiile actuale nu vor mai rezista mult timp.

Pînă cînd autorităţile nu vor găsi banii necesari, oamenii vor suferi şi în continuare din cauza mirosului.

” Bugetul municipal nu este capabil să achite asemenea sumă de bani. În acest caz contăm pe investiţile străine. Garant va fi tariful existent la apă care nu este exclus că se va majora. Situaţia SE de epurare este acută şi trebuie în cel mai apropiat timp să găsim soluţii. Paralel cu procesul tehnologic ar fi posibil să se petreacă şi lucrările de reconstrucţie” afirmă Vlad Coteţ, viceprimarul capitalei.

În prezent, se duc negocieri cu mai mulţi investitori din România, Belgia, Franţa. Recent autorităţile capitalei s-au întîlnit cu reprezentanţii Societăţii „Veolia-Eau”, din Franţa care au efectuat un studiu cu privire la situaţia SE din Chişinău.

Aceştia au propus două etape de soluţionare a problemei: construcţia unei ministaţii de prelucrare a nămolului după care ar fi posibilă reconstrucţia în totalitate a staţiei. După vizitele la Piteşti ale primarului general Dorin Chirtoacă, nu este exclus ca RM să preia experienţa Piteştiului în ceea ce priveşte renovarea staţiei. Recent, au avut loc întîlniri cu reprezentanţii firmei belgiene Greenworx. Potenţialii investitori au prezentat un studiu şi urmează să propună variante privind sursele de finanţare. Negocierile continuă iar decizii finale încă nu au fost luate.

Viceprimarul, Vlad Coteţ îşi exprimă speranţa ca în 2009 să înceapă lucrările de renovare a Staţiei de Epurare. Ecologiştii spun că situaţia incertă a SE care se tărăgănează ani la rînd se va transforma într-o criză ecologică care oricînd poate izbucni.

Alegi un loc, construieşti şi îţi faci „casă de veci”

În acest mod am încercat să formulăm ceea ce se petrece acum pe teritoriul unui cimitir. Chiar dacă este în viaţă, omul îşi face griji şi pentru zilele de apoi. Pe lîngă casă pe pămînt, îşi construieşte şi „casă subterană”. Este vorba de construcţia cavourilor. Oamenii le preferă în locul mormintelor tradiţionale, schimbînd sintagma obişnuită „o lopată de ţărînă” în una modernă „o lopată de ciment”. Am fost curioşi să aflăm cît costă o aşa lucrare, cum se poate obţine un loc la cimitir şi ce preţuri sunt la organizarea unei înmormîntări.

Din cele 11 cimitire aflate în subordinea municipalităţii( Sf.Lazăr, Sf.Troiţă, Catolic, Evreiesc, Buiucanii Vechi, Băcioii Noi, Petricani, Sculeni, Ciocana, cimitirul din str.Şt.Ciobanu ), am ales să mergem la Cimitirul Central, considerat un cimitir numai pentru „vedete”. Cu toate acestea, problema se poate rezolva şi pentru un om obişnuit. Contra unei sume de bani se face cu un loc de veci printre personalităţi.

Cimitirul de Elită

Personalităţile au cimitirul lor. Vorbim de unicul cimitir din Chişinău unde îşi găsesc loc doar oamenii cu distincţii în muncă şi luptă.

De asemenea, la propunerea unor instituţii publice este posibilă concesionarea unor loturi pentru personalităţile marcante ale Republicii Moldova. Aici, pe o suprafaţă de aproximativ 12 ha de teren, atît cît cuprinde cimitirul, sunt înmormîntaţi mai mult de 15 mii de oameni. În cele 23 de sectoare ale cimitirului se găsesc mormintele oamenilor iluştri din diferite domenii: cultural, politic, istoric etc. Cimitirul Central, numit şi Armenesc, este unul vechi unde sunt înregistrate înhumări de prin secolul XIX, (anii 1820,1824).

Cu peste 200 de înmormîntări anual, cartierele cimitirului au ajuns să fie supraîncărcate. Conform registrelor de inventariere ale Întreprinderii Municipale Combinatul Servicii Funerare, în primele cinci luni ale anului curent, au fost înregistrate peste 70 de înhumări. Chiar şi în această situaţie, administraţia spune că locuri de veci se găsesc. „ Noi nu ducem evidenţă strictă cîte locuri mai avem”, spune Vadim Cojuşneanu, directorul Î.M. Combinatul Servicii Funerare. „Nu este deficit de locuri. Cimitirul nu este elastic şi se va umple într-o zi”, menţionează directorul.

În aproximativ zece zile te alegi cu un loc de veci

Mare socoteală cînd vine vorba de rezervarea unui loc la cimitirul Central. Aici nu oricine poate păstra un loc. Din discuţiile cu directorul cimitirelor, Vadim Cojuşneanu, am aflat că beneficiarul lotului poate arenda cel mult 3 loturi destinate înhumării pe un termen nelimitat. În decursul unei săptămîni, am solicitat regulamentul de funcţionare a cimitirelor , dar încăpăţînarea directorului ne-a lăsat fără act.

„ În regulamentul cimitirelor sunt doar două puncte cu privire la Cimitirul Central şi atît. Eu vi le-am spus, alte cuvinte nu sînt acolo. Nimeni nu a cerut pînă acum regulamentul, vouă ce vă trebuie? Dacă socot de cuviinţă vi-l prezint, dacă nu – nu sunt obligat” mi-a răspuns indignat Cojuşneanu. „Puteţi să vă duceţi şi la primarul general al capitalei şi la viceprimar, oricum documentul nu părăseşte teritoriul Combinatului” a încheiat pledoaria directorul. După mai multe încercări, am obţinut o copie a actului respectiv de la primăria Chişinău.

Pentru a obţine un loc de veci la cimitir, solicitantul trebuie să deţină un pachet de documente care i-ar permite să rezerveze un loc la cimitir. Acesta conţine o cerere către primarul general sau viceprimarul capitalei. Cererile se depun în biroul 13 pentru persoanele fizice şi biroul 1 pentru persoanele juridice. Documentele necesare includ copiile tuturor diplomelor şi buletinul de identitate a persoanei solicitante. Mai există însă, situaţii cînd lista documentelor necesare poate suferi modificări. Dacă persoana care solicită rezervarea unui loc are rude îngropate pe teritoriul cimitirului, atunci e necesar pe lîngă documentele enumerate să prezinte şi certificatul de deces a persoanei înhumate, adeverinţa de naştere (de căsătorie) şi documente care ar confirma gradul I de rudenie cu cel decedat. Dacă se prezintă toate aceste acte în aproximativ zece zile primeşti locul de veci. După eliberarea autorizaţiei, omul va scoate din buzunar mai mult de o mie de lei pentru lotul respectiv.

Un loc normativ de 2,5×1,2 costă de la 1160 la 1240 de lei. Preţul variază în funcţie de cartier. Cartierele situate aproape de centrul cimitirului se consideră prestigioase şi preţul este evident, mai mare.

Toate bune şi frumoase pentru cei care au merite. Pe lîngă aceştia sunt şi alte persoane, fără decoraţii, care rîvnesc un loc la Cimitirul Central. Cu identitate falsă, m-am adresat la cîteva SRL-uri din capitală care prestează servicii funerare. Am întrebat despre preţurile la sicrie, coroane şi celelalte servicii oferite. Printre altele, m-am interesat cum pot obţine un loc de veci la cimitirul de pe strada Mateevici. La început angajatul de la servicii funerare a ezitat, dar în final a recunoscut că e posibil de rezolvat problema.

-Ştiţi, e cam greu de făcut aşa ceva.

-De ce?

-Păi, acolo nu oricine poate fi înmormîntat.

-Totuşi cum putem rezolva chestia asta?

-E posibil de făcut asta, dar o să vă coste foarte mult.

-Cît anume?

-Foarte mult. Dacă doriţi un loc la cimitirul Central atunci trebuie o sumă mare de bani.

În final, angajatul mi-a spus dacă am banii vin la el şi batem palma. Directorul susţine că este imposibil ca oamenii de rînd să rezerveze un loc la Cimitrul Central, deoarece „este strict ca persoana pe care se înregistrează locul să deţină ordine sau merite de stat”, repetă Vadim Cojuşneanu.

„ Casa” pentru cei morţi costă cît un adăpost pentru cei vii

La Cimitirul Armenesc construcţiile cavourilor familiale sunt în toi. Muncitorii de aici spun că dacă este timp favorabil, reuşesc să-l finiseze într-o lună.

„ Pămîntul este scump şi oamenii aleg să facă cavouri”, spune unul din muncitori. „Se poate de intrat în ele şi sunt făcute pe viaţă. Fac doar cei care au putinţă” continuă muncitorul care nu a dorit să se prezinte.

De obicei, cavourile se construiesc pentru toată familia. „Ce rost are atunci să bagi banii în pămînt”, spune acelaşi lucrător. „Eu clădesc din anul 2000 şi pot să vă spun că sunt cavouri de la trei la 28 de locuri”.

La zidirea unei construcţii funerare participă nu mai mult de patru persoane. Ei construiesc capele, cripte şi pot să instaleze monumente. „Capela pe care o vedeţi aici are 28 de locuri. Am lucrat la ea mai mult de trei luni de zile. Folosim aceleaşi materiale de construcţie ca şi pentru o casă simplă: nisip, cărămidă, ciment, granit, marmoră”, spune un alt muncitor .

De cele mai dese ori construcţia unui cavou este posibilă prin intermediul firmelor de servicii funerare. Aici lista de preţuri variază în dependenţă de numărul de locuri. Un cavou pentru două, trei persoane va costa de la 25 la 35 de mii de lei. Cu o suprafaţă mai extinsă, cavoul ajunge să coste de la 50 la 160 de mii de lei.

Preţuri incredibile sunt şi la procurarea celor necesare pentru o înmormîntare. Cele mai modeste sicrie costă 450 de lei. Dacă se solicită un sicriu mai deosebit atunci preţul se ridică la mii de lei. Cele mai scumpe sicrie sunt aduse din România, Rusia, Polonia. Majoritatea sunt confecţionate din lemn şi ajung să coste peste 10 mii de lei. Cel mai scump sicriu pe care îl poţi comanda în Chişinău este peste 28 de mii de lei. Vînzătorii de la servicii funerare spun că asemenea sicrie sunt numai pentru buzunarul demnitarilor de stat, businessmanilor şi celor care au mulţi bani.

Ofertă mare este şi la coroanele de flori. Pentru ele se plăteşte de la 80 la 600 de lei. Cele mai rezistente coroane sunt cele cu flori de parafină la un preţ de 300 de lei. Cumpărătorii fiţoşi solicită şi coroane din flori vii. Pentru o asemenea coroană se folosesc aproximativ 180 de garoafe, preţul final ridicîndu-se la 1000 de lei.

Un cavou face economie mare de teren

Administraţia cimitirului susţine ideea construcţiei cavourilor, motivînd că acestea creează imagine cimitirului central. Aceeşi sursă spune că nu este un obicei nou să-ţi faci un cavou. Pe teritoriul cimitirului sunt cavouri vechi de prin anul 1820 care sunt întregi şi se păstrează. „Se face economie foarte mare de teren şi arhitectural e frumos şi convenabil” spune Vadim Cojuşneanu, directorul Î.M. Combinatul Servicii Funerare.

Deşi se investesc mulţi bani pentru cavouri, acestea de cele mai dese ori nu sunt supravegheate. Cimitirul nu este păzit, deoarece paznicii nu reuşesc să controleze mai mult de 15 mii de morminte. „Paznicii noştri sunt mai degrabă portari, care au grijă să păzească ustensilele cu ajutorul cărora lucrează muncitorii: lopeţile, ş.a.m.d. Carabinierii care patrulează zona Complexului Memorial „ Eternitate” mai intră şi verifică cimitirul pe parcursul nopţii”, spune directorul cimitirelor Vadim Cojuşneanu.

Am realizat acest material împreună cu Marina Lita, colega de la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. Interesantă experienţă.

]]> http://severinnatalia.wordpress.com/2008/06/27/cimitirul-moldovenesc-inghite-preturi-europene/feed/ 11 sever http://severinnatalia.wordpress.com/2008/05/27/tineri-entuziasti/ http://severinnatalia.wordpress.com/2008/05/27/tineri-entuziasti/#comments Tue, 27 May 2008 14:24:11 +0000 severinnatalia http://severinnatalia.wordpress.com/?p=114 ]]> Cimitirul Central din capitală este deseori vizitat de vandali. Într-o zi de documentare am trecut pe lingă monumentele care au rămas fără cruci şi fără basoreliefuri. Incredibil!Fură care şi cum poate. Doar ţărîna a rămas pe locul unde poate odihneşte un fost deputat sau altă personalitate marcantă.

Se calcă fără cruţare peste valorile istorice care au militat pentru dreptatea poporului. Am aflat de la surse sigure că de cîţiva ani de aceste morminte au grijă cîţiva tineri. Am reuşit să vorbesc cu ei şi spun că e salutabil gestul lor.

La mormintele deputaţilor din Sfatul Ţării

O echipă de tineri, studenţi la diferite instituţii de învăţămînt din Moldova, au făcut mai multe acţiuni de restabilire a monumentelor istorice. Mai bine de trei ani, cei 16 băieţi şi fete au îngrijit în special mormintele foştilor deputaţi din Sfatul Ţării, personalităţi care sunt înhumate la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chişinău.

Tinerii au consultat materiale istorice care vorbesc în detalii despre marile personalităţi care au votat în 1918 Unirea Basarabiei cu Romania. Repere informaţionale au găsit în cărţile istoricului Iurie Colesnic, volumele «Basarabia Necunoscută», «Generaţia Unirii», «Enciclopedia Sfatul Ţării» şi alte reviste cu conţinut istoric. Ideea a venit acu trei ani de la Constantin Jardan, liderul echipei, actualmente masterand la Bucureşti.

«Eu am depistat că monumentele foştilor deputaţi din Sfatul Ţării erau într-o stare deplorabilă. Garduri rupte, cruci furate, inscripţii scoase…Acest fapt m-a îndemnat să mă apuc de restabilirea monumentelor marilor personalităţi, şi în special a membrilor Sfatului Ţării» spune Constantin Jardan-Botnaru.

«Personal, cred că cel mai mult m-a motivat să fac acest lucru, sunt profesorii şi dragostea pentru adevărul istoric. Facem totul din iniţiativă proprie» spune Alexandru Bot, student la drept, membru al echipei.

La început au întîmpinat greutăţi, deoarece multe din arhive au fost distruse şi date suficiente nu au putut găsi. Au ajuns să apeleze şi la Patriarhia Romană de unde au obţinut mai multe informaţii. « Ne-a interesat să cunoaştem cine a fost omul, cînd s-a născut şi care a fost meritul lui în timpurile istorice de atunci» spune liderul echipei. Un ajutor a venit şi din partea lui Iulian Filip. Poetul a pus la dispoziţie acestor tineri, o primă hartă a cimitirului central, hartă care a fost realizată de specialişti în colaborare cu editura Museum.

«E salutabil gestul acestor tineri. Astăzi, un tînăr care îşi pune problema celor care au mers înainte şi au dus crucea aşa cum au dus-o cei din Sfatul Ţării, e numai de salutat şi de susţinut. Autorităţile noastre nu pot ieşi din electoralele astea cronice şi nu au timp ca să audă aceşti tineri», spune Iulian Filip.

Pînă acum echipa de entuziaşti a reuşit să restabilească mormintele a peste zece deputaţi din Sfatul Ţării, Boris Iepure, Vasile Laşcov, Antonie Crihan, Mihail Berezovschi, Nicolae Moghileanschi, Alexandru Cristea şi alţii. Au strîns gunoi, au făcut ordine la morminte, au vopsit crucile foştilor deputaţi şi au încleiat inscripţiile necesare cu privire la datele biografice ale răposaţilor. Au printat color şi hărţi ale Romaniei întregite pe care le-au aşezat la cimitir. Flori şi panglici tricolor, lumînări au fost depuse la aceste monumente.

Împreună, pentru toate aceste acţiuni de amenajare, tinerii au cheltuit aproximativ cinci mii de lei.

Pe viitor, această echipă îşi va continua nobila idee. Culeg date şi sunt în căutarea celorlalte morminte ale deputaţilor.

]]> http://severinnatalia.wordpress.com/2008/05/27/tineri-entuziasti/feed/ 2 sever http://severinnatalia.wordpress.com/2008/04/23/femei-indurerate-care-isi-duc-cu-greu-crucea/ http://severinnatalia.wordpress.com/2008/04/23/femei-indurerate-care-isi-duc-cu-greu-crucea/#comments Wed, 23 Apr 2008 14:39:25 +0000 severinnatalia http://severinnatalia.wordpress.com/?p=110 ]]> Recent, am vut ocazia să plec la Căuşeni. Am fost anunţată că se va deschide un centru maternal şi trebuie să fac un material jurnalistic de acolo. Ei, ce să zic, la deschidere a fost frumos. Am continuat să abordez sursele, mame şi copii care au destine amărîte. La centru găsesc alinare şi sprijin în viaţă. Mai multă tristeţe decît bucurie în ochii lor. Nu-şi cunosc drepturile, sunt dezichilibrate, manifestă emoţii inadecvate. Sunt mame traumate psihologic care nu ştiu ce comportament să adopte faţă de copiii lor. Sunt mămici care mai au rezerve să facă schimbare.

Mamele, împotriva despărţirii de copii

Cel mai greu pentru o mamă e să îşi îngrijească singură copiii. Condiţiile economice actuale duc deseori la dezbinarea familiilor, fapt care face ca mamele cu prunci să fie abandonate de soţi, respinse de socri, alungate de rude. Centrul de asistenţă maternală „Pro-Familia” din Căuşeni acordă adăpost, consiliere şi orice ajutor mamelor supuse riscului de a se despărţi de copii.

Mariana Ranga vine dintr-o familie vulnerabilă din satul Micleşti, r-nul Criuleni. Povestea vieţii ei conţine mai multe scene pline de tristeţe. Mama ei a decedat de pe când era copil. Tatăl ei are un viciu legat de alcool şi nu prea ţine legătura cu propriii copii. În aceste condiţii, surorile Marianei s-au căsătorit de timpuriu şi au plecat de acasă. Ea a rămas singură şi a încercat să îşi continuie viaţa, crezând în oameni.

S-a căsătorit, dar căsnicia a eşuat. Tot ce i-a rămas din această primă experienţă de a-şi întemeia o familie este fetiţă ei, care are deja opt ani. După eşecul primei căsnicii, Mariana a crezut din nou în familie. Fiind la Căuşeni, l-a întâlnit pe Sergiu. După o perioadă, au decis să meargă mai departe împreună, ei doi şi fiica Cristina. A urmat vestea despre viitorul lor copil. Apoi, problemele economice. În căutarea unui loc de muncă, Sergiu a plecat peste hotare.

Familia soţului a respins-o

În curând, Mariana a rămas în familia soţului, aşteptând cel de-al doilea copil. Neînţelegerile au tot venit pe rând, legate de statutul Marianei, al primului ei copil, dar şi de situaţia ei economică. Relaţiile tensionate îi afectau pe toţi, inclusiv pe viitorul copil. Mariana a ajuns în secţia de patologie a spitalului raional Căuşeni şi risca să aducă pe lume copilul înainte de termenul fiziologic.

«Îmi ofensau fata. Fiind însărcinată, asta mă afecta şi mult. Mă simţeam rău, durerile au devenit permanente.» spune Mariana. Ea a ajuns să sufere şi de un dezechilibru emoţional profund. Şansa ei a venit de la centrul maternal «Pro Familia», unde şi-a găsit adăpost.

«Cînd a ajuns aici, Mariana într-o stare de tulburare profundă, ca o consecinţă a violenţei psihologice pe care o îndura. Deja fusese afectată şi relaţia dintre ea şi fetiţă, comunicarea între ele nu era cum ar trebui să fie între o mamă şi un copil» spune Nadejda Plohotniuc, asistentul social al centrului.

La acest centru vin multe femei care au situaţie asemănătoare cu a Marianei. Majoritatea dintre ele au experienţe complicate în trecut. Psihologii spun că din cauza problemelor şi a stresurilor, din cauza situaţiilor la care nu pot face faţă, ele ajung să se autocondamne şi să se considere vinovate pentru toate erorile care li s-au întâmplat. Ana Şchiopu, psihologul care lucrează cu aceste femei, spune că lipsa de comunicare este prima problemă pentru ele. După ce au fost respinse de propriile familii, aceste tinere femei înţeleg că nu mai are rost să spună cuiva care este problema lor. Asta ia timp asistenţilor centrului, ca să înţeleagă problema şi să identifice o soluţie.

«În cele mai grave cazuri, dificultatea în comunicare ar putea duce la abandonul copilului, la decizii neadecvate şi greutăţi de adaptare în familiile nou create. Noi împreună cu ele încercăm să negociem conflictul, să desfăşurăm activităţi în grup pentru a dezvolta încrederea în sine şi în puterile proprii şi de a educa într-un fel respectul faţă de propria personalitate şi faţă de copil» spune psihologul.

«O şansă ca să-mi refac viaţa»

La centrul maternal Mariana a găsit condiţii şi oameni care i-au schimbat viaţa.

«Am primit o cameră unde să pot trăi, un ajutor financiar pentru cele mai necesare lucruri şi condiţii de trai ca acasă. Aici mi s-a acordat o şansă ca să-mi refac viaţa. Simt că încep să îmi revin şi sunt acum mai liniştită,» spune femeia. Cu ajutorul colectivului centrului, Mariana şi-a perfectat actele de identitate cu viza de reşedinţă, şi cele necesare pentru a primi indemnizaţiile pentru copii. Timp de trei luni a fost pregătită emoţional şi fizic ca să ducă sarcina până la capăt şi să nască un copil sănătos. Cristina, fetiţa Marianei, a fost înscrisă la şcoală. Atunci când a dat naştere celui de-al doilea copil, familia soţului a privit cu alţi ochi în direcţia ei. Era vorba de un nepoţel, un descendent direct al acestei familii. În timp Mariana a revenit în casa soţului ei şi a buneilor fiului ei. Sergiu a revenit din străinătate, pentru a-şi vedea fiul.

«Mă simt fericită. Am o fetiţă deşteaptă de care sunt mândră. Acum am şi un băiat sănătos. Soţul ţine la noi, chiar dacă a trebuit să plece iar în străinătate la muncă. Am încredere în ziua de mâine. Sunt recunoscătoare oamenilor care m-au ajutat, de aceea mai trec pe la centru».

Pe parcursul unui an, mai mult de 60 de femei şi copii aflaţi în situaţii de risc au păşit pragul centrului „Pro Familia”. Aici, tinerele mame însuşesc deprinderi de viaţă, beneficiază de programe de instruire şi pot găsi mai uşor un loc de muncă. Beneficiarii au făcut schimbări în viaţa lor şi privesc acum cu încredere în viitor.

]]> http://severinnatalia.wordpress.com/2008/04/23/femei-indurerate-care-isi-duc-cu-greu-crucea/feed/ 2 sever